×

REGULAMENT Privind modul de acordare al biletelor de intrare la evenimentele organizate de „BESTMUSIC CONCERTS” S.R.L. pentru persoanele cu dizabilități

Preambul

Prezentul regulament s-a realizat în baza prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare (”Legea nr. 448/2006”).

Conform prevederilor art. 21 alin. 3 și 4 din legea nr. 448/2006, persoanele cu dizabilități vor putea beneficia de bilete la spectacolele organizate de BESTMUSIC CONCERTS S.R.L., astfel:

”(3) Copilul cu handicap, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive.

(4) Adulții cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive, astfel:

a) adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate;

b) adultul cu handicap mediu și ușor beneficiază de bilete de intrare în aceleași condiții ca pentru elevi și studenți.”

De prevederile acestui Regulament vor putea beneficia toți cetățenii români care se încadrează în prevederile Legii nr. 448/2006, precum și cetățenii din Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda și Malta, conform acordului încheiat în România și aceste 6 țări.

Art. 1. BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. este o societate care organizează evenimente culturale (concerte), finanțată din surse proprii.

Art.2. BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. acordă, conform legii, bilete de intrare sau invitații gratuite la toate evenimentele organizate, conform procedurii reglementate de prezentul regulament.

Art. 3. Vă informăm că, în conformitate cu prevederile articolului 21 din Legea nr. 448/2006, BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. alocă la fiecare eveniment, persoanelor cu dizabilități 6 bilete/invitații gratuite, precum și 6 bilete/invitații gratuite pentru însoțitorii acestora, dacă e cazul. Acordarea gratuităților, cât și accesul la evenimente se va face numai pe baza legitimației personală și a cărții de identitate.

Art. 4. Pentru a beneficia de acces gratuit la evenimente conform prezentului regulament, persoanele care se încadrează, vor respecta următoarea procedură:

a) Înainte cu maxim 7 zile de data evenimentului se va comunica către adresa de email: info@bestmusic.ro o solicitare care va cuprinde numele și prenumele solicitantului (persoană cu dizabilități), evenimentul/evenimentele la care dorește să participe (cu specificarea ordinii priorităților), numărul de bilete pe care le solicită (dacă are însoțitor sau nu), gradul de handicap pentru care deține documente, natura handicapului (vizual, fizic etc.) cu specificarea expresă dacă utilizează un scaun rulant. Se vor anexa copii de pe CI solicitant și însoțitor, decizia de încadrare în gradul de handicap (aflată în termen de valabilitate). Această solicitare se regăsește în josul paginii, la Anexa nr.1 – CERERE BILETE.

b) Cetățenii din Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda și Malta, solicitanți pentru participarea la evenimentele organizate de BESTMUSIC CONCERTS S.R.L., vor trebui să prezinte și Cardul European pentru persoane cu dizabilități și pentru însoțitorii acestora.

c) Nicio cerere venită mai târziu de data mai sus menționată (7 zile înainte de dată evenimentului) NU va fi luată în calcul.

d) Nedepunerea documentelor justificative solicitate în termenul sus menționat (cu maxim 14 zile înainte de data evenimentului) va conduce la respingerea cererii.

e) BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. va analiza fiecare cerere și cu minim 5 zile înainte de data începerii evenimentului, va transmite fiecărui solicitant aprobarea, aprobarea parțială sau neaprobarea participării la eveniment, modul de participare (gratuit sau cu reducere), rândul și locul pe care vor urma să le ocupe în sala.

f) În cazul în care, solicitantul nu va putea sau nu va mai dori să participe la eveniment, acesta este obligat ca cel târziu cu 24 de ore înainte de începerea evenimentului să anunțe neparticiparea sa. În caz contrar, o eventuală ulterioară cerere în următorii 3 ani nu îi va mai fi aprobată.

g) În data evenimentului, solicitantul se va prezenta la intrarea în sala de evenimente cu mesajul de aprobare a participării (aceasta urmând a ține loc de bilet de intrare) alături de actul de identitate al său și al însoțitorului.

h) În baza prezentării aprobării, aceasta va rămâne în posesia unui reprezentant al BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. și va fi folosită la întocmirea bazei de date cu participanții prezenți la eveniment, posesori de bilete în baza Legii nr. 448/2006. 

Art. 6. În vederea aprobării, aprobării parțiale sau neaprobării solicitărilor, BESTMUSIC CONCERTS S.R.L., va realiza următoarea procedură internă:

Din numărul total de locuri disponibile, se vor reține minim 2 locuri la fiecare eveniment pentru persoanele care utilizează scaune rulante, în locuri aprobate de către reprezentanții ISU și cu acces facil în sala de spectacol. În imediata apropiere a acestora se va rezerva locul însoțitorului.

După închiderea posibilității de transmitere a solicitărilor (cu 7 zile înainte de data evenimentului) se va întocmi o listă cu persoanele care solicită participarea la eveniment, cu specificarea gradului de handicap, a numărului de bilete solicitate și a evenimentelor la care doresc să participe (cu specificarea priorității).

Verificarea datelor transmise de către solicitanți (dacă sunt eligibili).

În funcție de numărul de solicitări venite la un eveniment se va putea acorda participarea în funcție de opțiunea menționată, având însă prioritate persoanele care au solicitat în mod prioritar participarea la acel spectacol.

Ordinea acceptării participării la un spectacol va fi dată și de ordinea primirii cererii, mergând pe principiul primul venit-primul servit.

După stabilirea listelor finale, se vor stabili locurile pe care le va ocupa fiecare solicitant și li se vor comunica acestora, după caz: aprobarea, aprobarea parțială (dacă nu i s-a acordat participarea la toate spectacolele pentru care a optat) sau neaprobarea participării la eveniment, precum și – acolo unde e cazul – locurile pe care va urma să le ocupe în sala de spectacol, cu minim 24 de ore înainte de inceperea evenimentului.

După transmiterea aprobărilor, locurile care au fost rezervate persoanelor cu dizabilități și nu au fost ocupate, vor fi repuse în vânzare.

În data începerii evenimentului BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. S.R.L. va comunica, conform Legii nr. 448/2006 Ministerului Culturii și Identității Naționale numărul total de bilete/invitații alocate persoanelor cu dizabilități, în vederea obținerii rambursării valorii acestora.

Persoanele solicitante și posesoare de aprobări de participare la eveniment, care nu vor putea sau nu vor mai dori să participe la un eveniment, și care nu au anunțat acest lucru cu minim 24 de ore înainte de data evenimentului, vor pierde dreptul de a mai participa gratuit la evenimentele organizate de BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. în perioada următoare, care se poate întinde până la 3 ani.

Datele cu caracter personal ale solicitanților vor fi prelucrate de BESTMUSIC CONCERTS SRL pentru a realiza accesul la eveniment și pentru a le pune la dispoziția organelor de control ale statului pentru verificarea gestionării banului public, după caz. Aceste date vor fi păstrate în arhiva societății timp de 5 (cinci) ani, pentru a dovedi conformarea societății la prevederile legale. Refuzul sau opoziția la prelucrarea datelor cu caracter personal va atrage imposibilitatea solicitantului de a beneficia de prevederile Legii  nr. 448/2006. După împlinirea termenului de 5 ani de la data evenimentului, datele personale vor fi șterse din baza de date a BESTMUSIC CONCERTS S.R.L.

Solicitanții vor beneficia de acces gratuit în baza Legii nr. 448/2006 la maxim 3 (trei) spectacole pe an.

Însoțitorul persoanei cu dizabilități căreia i-a fost aprobată solicitarea de acordare a unui bilet redus sau gratuit, va semna și comunica către BESTMUSIC CONCERTS S.R.L., anterior evenimentului, declarația – Anexa nr. 3 la prezentul Regulament.

BESTMUSIC CONCERTS S.R.L. își rezervă dreptul de a refuza accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora care își exercită abuziv drepturile conferite prin Legea nr. 448/2006. Toți solicitanții sunt obligați să respecte prevederile Legii nr. 448/2006, să își exercite cu bună-credință drepturile acordate prin această lege și să folosească biletele acordate în temeiul Legii nr. 448/2006 doar pentru uz personal, acestea fiind netransmisibile.

Prezentul Regulament cuprinde și următoarea anexă:

Anexa nr.1 – Cerere bilete

Anexa nr. 2 – Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor cu dizabilități 

Anexa nr. 3 – Declarație însoțitor

Anexa nr. 1

Către,                                     BESTMUSIC CONCERTS S.R.L.

Subsemnatul/a_______________________________________CNP.________________domiciliat/ă în______________,str._______________, nr.______, sc._______, ap._____, telefon________________email__________________________________judeţul _______________, în calitate de :

□ persoană cu handicap grav, conform Certificatului de incadrare în grad de handicap nr._____/______;

□ persoană cu handicap accentuat, conform Certificatului de incadrare în grad de handicap nr._____/______;

□ însoţitor al persoanei cu handicap grav ________________________, conform împuternicirii notariale anexată;

□ asistent personal al persoanei cu handicap grav ____________________, conform contractului nr._____/_____, încheiat cu Primaria ____________;

□ însoţitor al copilului cu handicap grav/accentuat (reprezentant legal) _______________________________;

□ persoană cu afecţiuni renale care necesită hemodializa________________________;

 asistent personal sau însoţitor al persoanei cu handicap care necesită hemodializa __________________ ;

□ persoană cu handicap mediu şi uşor (care beneficiază de 20% reducere la bilete).

    prin prezenta, vă rog să-mi eliberaţi, în conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, un numar de bilete/invitații gratuite / cu reducere de 20% la:

-evenimentul__________________________________________;
– data spectacolului____________;

– locația și orasul__________________________________;

Alăturat anexez, prezentei cereri, următoarele documente, în fotocopii:

□ – carte de identitate persoană cu handicap;

□ – carte de identitate persoană a însoţitorului persoanei cu handicap;

□ – carte de identitate reprezentant legal al copilului cu handicap grav sau accentuat;

□ – carte de identitate asistent personal al persoanei cu handicap grav, respectiv al persoanei cu handicap grav care necesită hemodializa + contractul de muncă nr.______/________, încheiat cu Primăria ______________. 

         Am luat la cunoştinţă despre faptul că datele mele cu caracter personal vor fi prelucrate în scopul gestionării și soluționării solicitării sus menţionate, precum și în scopul efectuării accesului la eveniment (dacă solicitarea va fi aprobată), în temeiul Regulamentului UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) conform Anexei nr. 2 la prezentul Regulament.

Data,                                                                                                              Semnătura,

Anexa nr. 2

NOTA DE INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ALE PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

1. Identitatea și datele de contact ale Operatorului/Operatorilor

1.1. Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Societatea BESTMUSIC CONCERTS S.R.L., cu sediul în București, B-dul Pierre de Coubertin nr. 3-5, lot 3/1, Office Building, subsol, spațiul S14,6, email: info@bestmusic.ro, cod unic de înregistrare RO 50088689, înregistrată la Registrul Comerțului J40/9832/2024 (în continuare „Operatorul”).

2. Scopurile prelucrării

2.1. Datele cu caracter personal (denumite în cadrul prezentei note de informare “Datele cu caracter personal”) prelucrate de Operator sunt: numele, prenumele, CNP, domiciliu sau reședință, telefon, adresă de e-mail, datele referitoare la gradul de handicap, precum și orice alte date privind sănătatea care sunt incluse în documentele furnizate Operatorului. Toate aceste date aparținând persoanelor cu dizabilități definite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (”Persoana vizată”) vor fi colectate de Operator în mod direct atunci când vă adresați Operatorului la adresa acestuia de email, în vederea acordării în temeiul Legii nr. 448/2006, de bilete cu reducere sau bilete/invitații gratuite la evenimente organizate de Operator.

2.2. Operatorul prelucrează Datele cu caracter personal în scopul gestionării și soluționarii (aprobării, aprobării parțiale sau neaprobării) cererilor formulate de către Persoanele vizate în temeiul Legii nr. 448/2006, și efectuării accesului la evenimentele organizate de Operator (dacă solicitările Persoanelor vizate vor fi aprobate de către Operator) precum și în orice scopuri compatibile, conexe și corelate.

3.Temeiurile juridice ale prelucrărilor

3.1. Temeiul juridic al prelucrărilor datelor privind starea de sănătate este articolul 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2016/679 (denumit în cadrul prezentei note de informare “Regulamentul” sau “GDPR”), și anume „prelucrarea este necesară în scopul îndeplinirii obligațiilor și al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau ale persoanei vizate în domeniul (…) protecției sociale”, inclusiv pentru respectarea obligațiilor legale instituite de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum și de legislația financiar-fiscală în sarcina Operatorului. Pentru datele cu caracter personal care nu intră în cadrul categoriilor speciale de date, temeiurile juridice ale prelucrărilor sunt/pot fi, după caz, articolul 6 alineatul (1) litera (a), (b) și litera (c) din Regulament, și anume:” …(a) persoana vizata si-a dat consimțământul … pentru unul sau mai multe scopuri specifice; (b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte (…); (c) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte”;

3.2. Datele cu caracter personal sunt colectate direct de la persoana vizată, care consimte implicit la utilizarea acestora de către Operator, în conformitate cu prevederile legii..

4. Destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal

4.1. Destinatarii către care vor (putea) fi dezvăluite și transmise datele cu caracter personal privind persoana vizata sunt: i) împuterniciți ai Operatorului care prestează servicii și prelucrează date pe seama Operatorului (furnizori de servicii informatice etc); ii) autorități publice sau alte entități care asigura servicii publice, dacă este necesar potrivit legii, la solicitarea acestora; (ii) autorități publice care pot deconta sumele aferente drepturilor Persoanelor vizate prevăzute la art. 21 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 448/2006 (Ministerul Culturii şi Cultelor).

5.Transferul de date cu caracter personal către o țară terță sau organizație internațională

Nu se transferă date cu caracter personal către o țară terță.

6. Perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal

6.1. Datele cu caracter personal vor fi stocate pentru un timp rezonabil, necesar pentru a asigura respectarea obligatiilor legale, rezolvarea optima a disputelor si punerea in aplicare a politicilor noastre, care nu va depăși 5 ani, care începe să curgă după data la care are loc evenimentul organizat de Operator.

7. Obligația de a furniza datele cu caracter personal și care sunt eventualele consecințe ale nerespectării acestei obligații

7.1. Furnizarea/permiterea colectării de date cu caracter personal nu reprezintă o obligație contractuală sau o obligație legală sau o obligație necesară pentru încheierea unui contract. Refuzul de a furniza/permite colectarea datelor cu caracter personal va putea duce (ca și consecințe ale nerespectării obligației de furnizare /a permite colectarea) la imposibilitatea Persoanei vizate de a beneficia de prevederile Legii  nr. 448/2006.

8. Drepturile persoanei vizate.

8.1. Dreptul de acces. Persoana vizată are dreptul de a obține din partea Operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care o privesc și, în caz afirmativ, acces la datele respective și la informații conform prezentei note de informare și/sau Regulamentului. La cerere, Operatorul va furniza o copie a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrării. Pentru orice alte copii solicitate de persoana vizată, Operatorul poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative.

8.2. Dreptul la rectificare. Persoana vizată are dreptul de a obține de la operator, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc.

8.3. Dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”). Persoana vizată are dreptul de a obține din partea operatorului ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar Operatorul are obligația de a șterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive: (a) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; (b) persoana vizată își retrage consimțământul pe baza căruia are loc prelucrarea, în cazul în care prelucrarea are loc pe baza consimțământului dat de persoana vizată pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice, și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; (c) persoana vizată se opune prelucrării, din motive legate de situația particulară în care se află, conform Regulamentului, și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea sau persoana vizată se opune prelucrării datelor cu caracter personal în scop de marketing direct, și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; (d) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; (e) datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care revine operatorului în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidența căruia se află operatorul; (f) datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale unui copil, conform Regulamentului. Persoana vizată are dreptul de a-și retrage oricând consimțământul acordat pentru prelucrarea care face obiectul prezentei note de informare.

8.4. Dreptul la restricționarea prelucrării. Persoana vizată are dreptul de a obține din partea Operatorului restricționarea prelucrării în cazul în care se aplică unul din următoarele cazuri: (a) persoana vizată contestă exactitatea datelor, pentru o perioadă care îi permite Operatorului să verifice exactitatea datelor; (b) prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor; (c) operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; sau (d) persoana vizată s-a opus prelucrării din motive legate de situația particulară în care se află, conform Regulamentului, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.

8.5. Dreptul la portabilitatea datelor. Persoana vizată are dreptul de a primi datele cu caracter personal care o privesc și pe care le-a furnizat operatorului într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și are dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea operatorului căruia i-au fost furnizate datele cu caracter personal, în cazul în care:(a) prelucrarea se bazează pe consimțământ sau pe un contract; și (b) prelucrarea este efectuată prin mijloace automate.

8.6. Dreptul la opoziție. În orice moment, persoana vizată are dreptul de a se opune, din motive legate de situația particulară în care se află, prelucrării în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță a datelor cu caracter personal care o privesc. În cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de cercetare științifică sau istorică sau în scopuri statistice în conformitate cu Regulamentul, persoana vizată, din motive legate de situația sa particulară, are dreptul de a se opune prelucrării datelor cu caracter personal care o privesc, cu excepția cazului în care prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini din motive de interes public.

8.7. Procesul decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri. Persoana vizată are dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri. Operatorul nu folosește un proces decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri, în cadrul sau în legătură cu prelucrarea care face obiectul prezentei note de informare,

8.8. Dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere. Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau judiciare, orice persoană vizată are dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere, în special în statul membru în care își are reședința obișnuită, în care se află locul său de muncă sau în care a avut loc presupusa încălcare, în cazul în care consideră că prelucrarea datelor cu caracter personal care o vizează încalcă Regulamentul. 

8.9.Dreptul la o cale de atac judiciară eficientă împotriva unei autorități de supraveghere

Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau nejudiciare, fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul de a exercita o cale de atac judiciară eficientă împotriva unei decizii obligatorii din punct de vedere juridic a unei autorități de supraveghere care o vizează.

8.10. Dreptul la o cale de atac judiciară eficientă împotriva unui operator sau unei persoane împuternicite de operator.

Fiecare persoană vizată are dreptul de a exercita o cale de atac judiciară eficientă în cazul în care consideră că drepturile de care beneficiază în temeiul Regulamentului au fost încălcate ca urmare a prelucrării datelor sale cu caracter personal fără a se respecta Regulamentul.

8.11. Dreptul la despăgubiri și răspunderea

Orice persoană care a suferit un prejudiciu material sau moral ca urmare a unei încălcări a Regulamentului are dreptul să obțină despăgubiri de la operator sau de la persoana împuternicită de operator pentru prejudiciul suferit.

9. Clauze diverse

9.1. Orice solicitări și/sau cereri trimise de persoana vizată către Operator pentru exercitarea oricăruia dintre drepturile sale pot fi făcute în scris, prin scrisoare recomandată trimisă la sediul operatorului și/sau prin email la emailul operatorului menționate în partea introductivă a prezentei note de informare.

Prezenta Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor cu dizabilități constituie Anexa nr. 2 la Regulamentul privind modul de acordare al biletelor de intrare la evenimentele organizate de „BESTMUSIC CONCERTS” S.R.L. pentru persoanele cu dizabilități.